Legenda întemeierii Romei
Secolul al VIII-lea î.Chr. reprezintă punctul de plecare al intrării Italiei pe calea progresului prin colonizările grecești, înflorirea civilizației etrusce și apoi întemeierea Romei. Nu poți vorbi de întemeierea Romei fără a menționa sosirea lui Eneas în Latium, un șes sărac, dominat de masivul vulcanic al Munților Albani, teritoriu ce corespunde văii inferioare a Tibrului. Eneas, fiul lui Anchise și al zeiței Afrodita, acostează la gura râului Tibru după ce au supraviețuit războiului troian. Titus Livius spune că în privința modului în care troienii s-au stabilit în Latium sunt mai multe versiuni : una îi descrie pe troieni ca niște devastatori, care au intrat în război cu Latinus, regele aborigenilor și ori că au fost învinș în luptă și au luat tronul, ori că Eneas i-a spus povestea sa regelui și acesta, înduioșat, l-a făcut oaspete în casa lui, dându-i de soție pe fiica sa, Lavinia, care va da numele noului oraș întemeiat de troieni. Dar Lavinia fusese promisă regelui rutulilor, Turnus, care a pornit război împotriva lui Latinus și Eneas. Între timp, Lavinia naște un copil pe care îl vor numi Ascanius, dar care nu își va cunoaște bunicul și tatăl, aceștia murind în lupta pe care în final au câștigat-o latinii. Până a crescut îndeajuns pentru a sta la tron fiul lui Eneas, Lavinium era un oraș înfloritor și bogat, pe care l-a lăsat în grija mamei sale și a pornit la baza munților Albani, unde a construit un alt oraș numit Alba Longa. După moartea lui Ascaniu, puțini regi au stat pe tron o perioadă mai mare de timp, aproape toți sfârșind tragic la nu mult timp după ce s-au așezat la cârma cetății. De exemplu, Tiberinus, fiul lui Capetus, a murit înecat în râul Albula, care a luat numele de Tibru pentru a onora moartea tânărului rege, iar Romulus Silvius a fost lovit de trăsnet. După Romulus Silvius a urmat la tron Aventinus, iar apoi Proca, având doi fii a lăsat moștenire tronul fiului cel mare, Numitor, după cum era tradiția. Amulius, fratele lui Numitor, a furat tronul și a dat poruncă să fie uciși toți nepoții săi, ca să fie sigur că tronul rămâne în mâinile sale. Însă Numitor avea o fiică, Rhea Silvia, pe care Amulius o numește vestala și care va avea totuși doi fii cu zeul Marte, doi fii ce vor fi abandonați pe apele Tibrului. Aceștia supraviețuiesc însă, fiind hrăniți de o lupoaică, animalul lui Marte, despre care se crede că ar fi fost trimisă de zeu să îi ocrotească copiii.
Cei doi gemeni, Romulus și Remus, vor fi crescuți de un cioban pe nume Faustulus și de soția sa, Larentia. Crescând, gemenii află care este originea lor și îl înlătură pe Amulius de la tron, iar lui Numitor i-a fost dată din nou domnia. Văzând că atât albanii cât și latinii erau numeroși, cei doi frați se hotărăsc să construiască o cetate. Dar fiindcă erau gemeni, au hotărât că zeii să le arate prin auspicii cine va da numele cetății și ce o va conduce. Romulus își alege ca punct de observație Palatinul, iar Remus, Aventinul. Legenda spune că i s-a arătat mai întâi lui Remus semn prevestitor, zeii trimițând în zbor deasupra Aventinului șase vulturi. Dar și lui Romulus i-au fost trimiși în zbor vulturi, nu șase, ci doisprezece. Aceasta a fost pricina discordiei, ce a alimentat o luptă sângeroasă în care Remus a murit răpus de sabia fratelui său. În privința morții lui Remus a vehiculat și altă legendă care spunea că acesta sărea în semn de batjocură peste noile ziduri ridicate de Romulus, iar că cel ce avea să dea numele cetății Roma își ucide fratele spunând: "Așa să piară de acum înainte toți aceia care vor îndrăzni să sară zidurile ridicate de mine!" Cetatea Roma va fi un oraș înfloritor ca niciun altul, dar va fi întotdeauna urmărit de fatum, din pricina fratricidului ce a stat la baza întemeierii sale.
Bibliografie
1. Titus Livius, "Ab Urbe condita", ediție bilingvă, editura Universitas, 2000
2. Raymond Bloch si Jean Cousin, "Roma și destinul ei", editura Meridiane, 1985
3. Paul D. Popescu și Ion Gh. Bocioacă, "Legendele latinității", editura Viitorul Românesc, 1999
Articol de Emilia Carata