In aceeasi perioada in care, in Grecia, mesenii isi aparau tara amenintata de dorienii din Laconia si din haosul creat de migratia popoarelor si de razboaie, incepuse sa se degajeze state, a fost infiintata, in Italia de mijloc, o cetate care avea un destin mare si un rol insemnat in istoria popoarelor.
Legendele vorbesc despre un troian nobil, Aeneas, scapat cu viata impreuna cu familia sa si un numar mic de concetateni, din catastrofa abatuta asupra cetatii Troia (Asia Mica), in urma razboiului cu Grecia. Impreuna cu cei ramasi in viata a colonizat un tinut mlastinos si sterp numit Latium. Troianul Aeneas, fiul zeitei Venus si al pamanteanului Anchise, dupa o calatorie de sapte ani, acosteaza la gura Tibrului. O cere in casatorie pe Lavinia, fiica regelui Latinus, se aliaza cu grecul Evandru, si-l invinge in razboi pe Turnus, regele rutulilor si logodnicul Laviniei.
Aeneas va intemeia Lavinium, iar Ascanius, Alba Longa, ce va fi condusa de doisprezece regi, printre care si Numitor. Acesta este inlaturat de la domnie de fratele sau Amulius, care o numeste pe fiica lui Numitor, Rhea Silvia, vestala; iubita insa in taina de zeul Marte, ea va naste doi gemeni, Romulus si Remus. Insa la porunca regelui Amulius, copii sunt aruncati in Tiberis. Cosul in care fusesera abandonati nou-nascutii se opreste la mal, sub smochinul ruminal (care aduce aminte de Zeita sugarilor), unde vor fi hraniti de lupam (lupoaica).
Ei vor fi crescuti de Faustulus si sotia acestuia, Acca Larentia. Devenind adulti, gemenii afland secretul copilariei lor, il omoara pe Amulius si il repun pe tron pe bunicul lor. Hotarati sa intemeieze o noua cetate in tinutul in care crescusera, cei doi frati s-au certat si astfel au intrebat zeii ce sa faca. Raspunsul divinitatiilor a fost reprezentat de zborul a doisprezece vulturi deasupra capului lui Romulus si doar sase deasupra lui Remus. Numarul doisprezece este produsul inmultirii celor patru puncte cardinale cu cele trei planuri ale lumii: lumea subpamanteasca, lumea terestra si lumea cerului, asadar doisprezece reprezinta intregul. Remus fiind nemultumit de alegerea zeilor, a luat in deradere gestul sacru de intemeiere al cetatii, trece peste brazda trasa de fratele sau, si este ucis de Romulus, acesta rostind: "Asa sa piara oricine va trece peste zidul cetatii mele."
Romulus, ramas singurul stapan al cetatii, pentru a o popula a lasat sa intre in ea exilati, datornici, sclavi fugiti, criminali, si din aceasta cauza numarul femeilor era scazut. Atunci, Romulus a recurs la un viclesug: i-a invitat pe locuitorii celorlalte cetati la o serbare in cinstea zeului Consus. In timpul serbarii, barbatii din Roma au rapit cate o femeie. Razboiul iscat s-a incheiat prin alianta dintre cele doua popoare care au convietuit mult timp impreuna, avand doi regi pe tron: Romulus si Titus Tatius.
Traditia spune ca dupa ce Titus Tatius a fost ucis, iar Romulus a disparut dubios de pe pamant, au domnit peste cele doua popoare infratite (ramnes-latinii si tities-sabinii) inca sase regi: trei latino-sabini (Numa Pompilius, Tullus Hostilius, Ancus Martius) si trei etrusci (Tarquinius Priscus, Servius Tullius, Tarquinius Superbus). Aceasta atractie pentru cifra sapte, provine dintr-un fond mitic indo-european. Este numarul simbolic al dinamismului total: 4 (simbolul pamantului) + 3 (simbolul cerului) = 7 (totalitatea cosmosului). Ulterior, celor doua popoare li s-a asociat un al treilea, lucerii (luceres), care erau tot latini.
O figura cu adevarat legendara este sabinul Numa Pompilius, care a domnit in pace, cu modestie si cumpatare. Legenda spune ca, in timpul unei ciume, un scut miraculos (ancile), din bronz, a cazut din cer si epidemia a incetat brusc. Egeria, nimfa Camenae, a prezis ca cetatea in care va fi pastrat scutul va dobandi o putere iesita din comun. Astfel, regele a poruncit sa se faca unsprezece copii pentru protejarea originalului, si le-a dat spre paza, impreuna cu originalul, lui pontifex maximus si preotilor salieni. Potrivit legendei, Egeria devine sotia si sfatuitoarea piosului rege. Ovidius in cartea sa Metamorfoze, spune ca la moartea regelui Numa, Egeria a fost preschimbata de Diana. Conform traditiei, i se atribuie lui Numa construirea templelor inchinate cultului divinitatilor Ianus, Vesta si Fides.
Tarquinius Priscus (cel Batran), introduce la Roma jocurile cu gladiatori, spectacole mari (ludi magni), marsul triumfal (carmen triumphale).
Regele etrusc Sevius Tullius, a regrupat cetatenii in centurii, formand sase clase censitare. In acest mod avea unitati de infanteristi bine pregatite.
Al saptelea rege al Romei supranumit Superbus “Trufasul” din cauza cruzimii si conducerii tiranice, a alimentat ura patricienilor fata de regalitate (odium regni). Tarquinius, care isi impune hegemonia in Latium, urgenteaza pe seama plebei finalizarea marelui canal de scurgere (Cloaca Maxima) si construieste templul lui Iuppiter pe Capitolium. Opera sa de urbanizare fortata, cat si conducerea despotica au creat in jurul sau nemultumiri, care au culminat cu exilarea regelui si instaurarea republicii, in 509 a.Chr.
Toate cetatile si confederatiile etrusce din centrul Italiei erau conduse de lucumones, regi cu puteri nelimitate, evidentiate prin insemne precum ar fi coroana de aur, scaunul de fildes, sceptrul, hlamida, tunica tesuta din purpura si fir de aur.
Aceste trei popoare (tities, ramnes si luceres), erau fiecare impartite in zece curii, fiecare curie in zece decurii si fiecare familie in mai multe familii sau gentes. Aceasta impartire ii cuprindea pe toti vechii cetateni ai Romei, care se numeau patres sau patricieni. Locuitorii liberi erau clienti sau oamenii vechilor cetati. Fiecare client avea un patron printre patricieni, care il reprezenta in fata judecatii si care-l ocrotea ca un patronus, pentru diferite servicii. Conducerea statului era in mana patricienilor, care alcatuiau senatul (sfatul batranilor). Regele era obligat sa respecte sfaturile date de senat in problemele importante. Tot patricienii se intruneau in comitia curiata, care hotarau razboiul sau pacea., alegerea unui nou rege si alte probleme de interes general. Cand tronul ramanea vacant, senatul numea un rege provizoriu (interrex), care dupa cateva zile in credinta tronul altuia. Acesta valegea un candidat si-i convoca pe patricieni la adunarea care il inscauna pe noul ales. Daca zeii, prin auspicii se aratau multumiti, adunarea curiata vota o lege speciala prin care ii da dreptul sa porunceasca poporului. Regele odata ales avea puteri totale in stat. Era comandantul suprem al armatei in razboi si impartea, dreptatea sau punea pe altii sa o imparta in numele sau. El ii numea pe questores parricidii care anchetau crimele sangeroase, pe cei doi duumviri perduellionescare anchetau crimele de inalta tradare, iar lictorii sai aduceau la indeplinire pedepsele. Cand regele lipsea din cetate, sarcinile regale erau indeplinite de prefectul cetatii, numit de rege. Intr-un singur caz, puterea cetatii o depasea pe cea a regelui: atunci cand un condamnat apela la dreptul de provocatio, de apel la judecata poporului, introdus de Tulius Hostilius. Dar daca si poporul aproba sentinta data de cei doi duumviri perdueliones, vinovatul era supus la chinuri mari.
Cele trei puteri fundamentale ale unui rex se definesc prin:
1. Sacralitatea regelui (omologul sau divin era Iuppiter), sporita prin ceremonia triumfului, prin calitatea de mare augur; regelui , in virtutea dreptului de a lua auspicii, era responsabil de stabilirea calendarului (dies fasti et nefasti); Numa Pompilius a impartit anul in douasprezece luni. In calitate de Pontifex, regele prezida cultele religioase si asigura respectarea acestora. Regele numea vestalele, ceea ce dezvaluie vechimea acestui cult si credinta arhaica a unitatii indisolubile dintre comunitate, focul sacru si conducatorul comunitatii. Regii etrusci vor desacraliza treptat puterea regala, inlocuind-o cu autarhia.
2. A doua functie importanta a regelui, cea de sef militar, decurge din calitatea lui de aparator al comunitatii romane. Romulus a fost apoteozat pe Campul lui Marte, Quirinus. Regele detinea imperium (puterea militara), care-I permitea sa conduca toate operatiunile militare, sa declare razboi sau sa incheie pace. Important era sa se pastreze intre limitele fas si ius.
3. In calitate de iudex, regele asigura armonia dintre cetateni, iar judecata regelui era de netagaduit. Marele judecator nu intervenea decat in cazuri grave – de inalta tradare sau in cazul pedepsirii unei vestale. Uneori rezolva litigii intre gentes, daca acestea aveau implicatii religioase. Regii etrusci au desacralizat functia juridica si au micsorat drepturile gintilor.
Bibliografie: Manualul de Limba Latina, editura Humanitas, aparuta in 2004, autor Monica Duna
