|
Limba latina, Lingua Latina Forum Un site cu tot ce tine de limba latina. Exista varianta forumului in limba latina (alegeti limba din Profil). Hoc forum versionem Latinam habet (elige linguam in Persona).
|
Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
Autor |
Mesaj |
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Apr 20, 2007 10:05 am Titlul subiectului: |
|
|
Va propun un eseu pentru varianta 1. Cred ca ati observat ca multe din versurile din variatele 1-18 se repeta. In functie de varianta, se schimba: motivul, ideile poetice, imaginile si fig de stil. Spor la invatat! |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Apr 20, 2007 10:11 am Titlul subiectului: |
|
|
Multumesc Fortunata. Multumesc Caesar. Am scapat de "complexe". Urmeaza Petronius. Din pacate, sunt cam bolnavioara si, de aceea, mi-e cam greu sa transcriu eseurile. |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Apr 20, 2007 12:26 pm Titlul subiectului: Petronius - Satyricon |
|
|
PETRONIUS –SATYRICON
INTRODUCERE. Romanul exprimă în literatura antică valori civile, dar și individuale. O posibilă sursă de inspirație a romanului latin este modelul grecesc, dar și însemnările de călătorie scrise la pers. I, fapt ce ar explica utilizarea acestei persoane în Satyricon.
GENEZA. Criticii recunosc în textura romanului elemente de satiră menipeee. Se pare că sursa este scriitorul erudit Varro, influențat, la rândul său, de Menippos din Gadara. În satirele sale, Varro critică paraziții, avarii, filozofii strili, femeile ahtiate de lux. O galerie de astfel de portrete există și în romanul latin. În opera lui Petronius, se realizează astfel un amestec bizar de grav și ironic.
TEMA. Petronius nu se mulțumește să evoce fapte, gesturi, ci dorește să creeze o vastă FRESCA DE MORAVURI. Personajele romanului colindă frenetic prin casele noilor înavuțiți și prin școli, prin taverne și prin hanuri, prin lupanare și prin piețe, prin parcuri elegante.
SUBIECTUL. Satyriconul narează la persana I, sub forma povestirii lui Encolpius, aventurile unor eroi tineri cu o anumită pregătire intelectuală, dar declasați și hotărâți să trăiască tot felul de experiențe. Personajele sunt: Encolpius, Ascyltos, micul Giton, acestora adăugându-li-se și bătrânul poet netalentat Eumolpus. Fragmentele conservate îi înfățișează inițial într-o școală de retorică pe care o părăsesc curând. Cunoaștem numai din aluzii succinte aventurile lor anterioare. De la școală, Encolpius și Ascyltos nimeresc direct într-un lupanar. Scăpați de aici, ei își continuă aventurile în cele mai surprinzătoare condiții. Împreună cu micul Giton, ei ajung oaspeții unui libert îmbogățit, Trimalchio. Astfel, începe Cena Trimalchionio, cel mai important episod al Satyriconului, capitolele 26 și 78. După ce părăsesc în grabă banchetul lui Trimalchio, Euncolpius și Ascyltos și-l dispută pe Giton, care, în cele din urmă, fuge împreună cu Encolpius. Pentru a scăpa de urmărirea lui Asycyltos, cei doi tineri se îmbarcă pe o corabie împreună cu Eumolpus. După tot felul de peripeții, ei naufragiază și ajung în orașul Crotona. Aici vor trăi confortabil de pe urma prostiei și lăcomiei unor localnici care cred că bătrânul poet, Eumolpus, este bogat și în căutare de moștenitori. Fragmentele păstrate se încheie cu o scenă de un grotesc senzațional. Pentru a calma bănuielile celor păcăliți, bătrânul escroc Eumolpus citește public testamentul său, declarând că lasă averea numai acelora care îi vor tăia cadavrul în bucăți și îl vor mânca în fața mulțimii.
OSPĂȚUL LUI TRIMALCHIO Multe aspecte ale ospățului dat de Trimalchio evidențiază ridicolul, grotescul. Petronius se folosește de Encolpius ca martor al său inteligent și ironic la neghiobia mesenilor liberți. Petronius zugrăvește și persiflează o serie de cusururi ale societății umane, unele din ele concentrându-se atât în Crotona, centrul viciilor, cât și în cadrul banchetului dat de Trimalchio. Este evocată cu o ironie acidă lipsa de scupule, imoralitatea și perversiunea. Romancierul sugerează și efortul unor fruntași din orașele Italiei de a mima viața ultrarafinată, scăldată într-un lux exorbitant.
PERSONAJELE.
ENCOLPIUS apare ca exponent al romancierului, dar și ca simpu martor, de aceea, eroul are o substanță caractereologică bogată. Aparent, Encolpius se află la marginea acțiunii, căci o narează, însă, în realitate, el este în centrul ei. Din diverse aluzii rezultă că eroul a practicat diverse meserii: cerșetor, hoț de buzunare, gladiator, etc. El se caracterizeză prin inteligență, orgoliu, dar și prin inventivitate.
TRIMALCHIO. Darurile de observator realist ale lui Petronius sunt reliefate în caracterizarea lui Trimalchio. Numele personajului este semnificativ. Unii cercetători consideră că numele semnifică „prost” sau „infatuat”, iar alții au demonstrat că tremenul este de origine semitică și înseamnă „stăpân bogat și arogant”. După alte mărturii, „malchio” ar echivala cu „basileus” (gr. „rege”).Petronius face din portretul fizic complemntul celui moral, reliefând astfel ridicolul personajului. Caracterul este sugerat mai ales cu ajutorul acțiunilor, comportamentului și limbajului. Vestimentația lui Trimalchio deține o pondere importantă în caracterizarea personajului. Trimalchio nu se mulțumește ca privitorii să-i contemple bijuteriile expuse, de multe ori el își descoperea brațul ca să i se vadă podoabele ascunse. Lipsa de bun gust și de bun simț este relevată cu ajutorul pseudoculturii personajului. În acest sens, o secvență semnificatică este aceea în care Trimalchio recită versuri din Vergiliu, deși nu știe corect latinește, comițând erori grosolane. Viciul fundamental al eroului este lipsa de gust și de măsură, în jurul ei gravitând toate celelalte defecte: prostia, îngâmfarea, ipocrizia și chiar cruzimea.
Cariera lui Trimalchio prezintă un interes deosebit. Din tânăr sclav, pletos, adus din Asia, el a ajuns intendent. Apoi a fost eliberat și, după ce și-a vândut moșiile moștenite, și-a sporit averea prin comerț și camătă. El a ajuns libertul cel mai important din orașul său pentru că se transformase în latifundiar. Considerându-se un aristocrat, Trimalchio își etala cu ostantație rangul și bogăția. Toți liberții care sunt descriși în secvența ospățului sunt asemănători personajului pentru că sunt egoiști, infatuați, dezumanizați de patima banului.
REALIZAREA ARTISTICĂ. UMORUL lui Petronius are la bază o varietate de nuanțe.
a. Pentru generarea râsului sunt utilizate procedee compoziționale și stilistice adecvate. Adesea limbajul autorului e intenționat hiperbolic. Petronius exploatează și resursele comicului de situație.
b. Parodia constituie un alt mijloc fundamental în realizarea efectului comic, de exemplu, parodierea cuplului clasic al dragostei, din romanele grecești, prin intermediul lui Encolpius și Giton. Mai sunt parodiate episoade homerice, poezia anacreontică și vergiliană.
c. Comicul de limbaj ocupă și el un rol important în Satyricon. Calambururile abundă în roman, de exemplu, Encolpius așteaptă cu nerăbdare o cupă, dar se pomenește cu un dansator desfrânat.Un alt exemplu este acela în care Trimalchio afirmă că are vase de Corint autentice, nu fiindcă și le-ar fi procurat de acolo, ci pentru că meșterul care i le confecționa se numea Corintus.
LIMBAJUL lui Petronius se caracterizează prin cuvinte culte, dar și populare. Întâlnim expresii proverbiale, dar și cuvinte vulgare. Limbajul folosit de autor este un mijloc de caracterizare a unui mediu social, a unor personaje și, totodată, e un factor important în declanșarea efectului comic.
ÎNCHEIEREA. Cu o abilitate fascinantă, Petronius a dezvoltat o proză vivace și sugestivă. Cititorul modern poate fi șocat de unele elemente licențioase, de umorul romancierului, dar poate fi și cucerit de fraza simplă, de exprimarea directă, plină de vervă care domină în Satyricon. |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Apr 20, 2007 12:43 pm Titlul subiectului: |
|
|
Sunt in concediu medical. In tot raul si un bine - am inceput sa scriu despre arta poetica a lui Horatius. Mai aveti un pic de rabdare? |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Mar Apr 24, 2007 8:04 pm Titlul subiectului: |
|
|
Va rog sa mai aveti MAI un pic de rabdare pana luni, pt ca trebuie sa particip cu elevii mei la mai multe activitati extrascolare: concursuri, cursuri de intiere in jurnalism, proiecte, etc , care au loc saptamana asta. |
|
Sus |
|
|
caesar Aedile
Data inscrierii: 29/Mar/2007 Mesaje: 65
|
Trimis: Mie Apr 25, 2007 2:44 pm Titlul subiectului: asteptam |
|
|
asteptam ifangela..) cum sa nu asteptam..? e in interesul nostru..:* multumim..) |
|
Sus |
|
|
nick_igoan Quaestor
Data inscrierii: 06/Mar/2007 Mesaje: 32
|
Trimis: Sam Apr 28, 2007 4:29 pm Titlul subiectului: eseu la cicero !!! |
|
|
Cicero ca orator
Cuvântările lui Cicero se pot împârți în pledoarii și cuvântări politice.A fost un foaret mare avocat ,fiind atras mai mult de procesele penale ,care erau în legătură strânsă cu viața politică .
Activitatea politică și oratorică îl consacră ca "rege al baroului",optimus orator . Majoritatea discursurilor sale au fost rostite fie în fața unui tribunal ,fie în fața senatului ,fie în fața unei adunări publice. Discursurile sale judiciare, de apărare (pro) se împletesc cu cele politice, de acuzare (in). Dintre acestea le amintim pe cele mai importante: In Catilinam, In Verrem, Pro Murena, Pro Milone, Philippicae, Pro Placio.
Cicero a fost admirat și apreciat de Quintilianus (Arta oratorică, X, 1, 112) : "Pe bună dreptate contemporanii lui l-au numit regele baroului, iar posteritatea a ajuns să vadă în Cicero nu un om , ci simbolul elocinței".
Elocința lui Cicero s-a perfecționat în decursul vieții sale. Când și-a început cariera de avocat, în elocința romană era la modă curentul asianic, caracterizat pintr-un exces de patos, folosit de oratorii respectivi prin toate mijloacele. Un stil artificial și încărcat, o gesticulație exuberantă.Primele discursuri ale lui Cicero au fost rostite sub această influență asianică.După călătoria în Asia, Cicero va reuți să-și nuanțeze discursurile îmbinând asianismul cu aticismul (argumentație simplă, logică, fără înflorituri), îmbinare preluată de la retorul Molon din Rodos.
Elocvența oratorului excelează prin:
Narațiuni –expunera situației este de un pitoresc, de o claritate și de o abilitate fără pereche.
Prin arta de a atrage și a încânta pe judecători și auditori; el întrebuințează anecdote potrivit circumstanțelor, gluma vie și variată, tablouri pitorești și variate. Folosește insinuarea cu deosebită abilitate și tact. Oratorul reușește să ducă auditoriul încotro vrea el.
Pateticul –el însuși prin temperament reușește să se emoționeze repede și se identifică, cu toată simțirea lui cu cauza pe care o susține.Cicero are talentul de a stârni în sufletul auditorilor sentimentele dorite de el.
Emfază –urmărind efectele oratorice, el exagerează și cade în emfază (fiind un mare maestru în a stăpâni auditorii prin punerea în mișcare a sentimentelor, el dă uneori în pledoarii mai puțină atenție argumentării juridice, ocolind miezul problemei).
Discursul- Cicero a folosit ca armă de luptă discursul, nu numai pronuțându-l, ci și scriindu-l.
Cicero se va ocupa de arta discursului, arătând în tratatele sale de retorică tipul discursurilor, scopul, etapele rostirii și redactării lor, precum și părțile componente ale unui discurs.
Un exemplu de artă oratorică îl constituie fără îndoială, discursul "In Catilinam Orationes Quattuor". Cicero dă dovadă de mare energie și alternează magistral ,adresările mușcătoare către Catilina cu monologul. Oratorul îl acuză pe Catilina de complot împotriva statului și-i cere să plece din Roma.În anul 63 a. Ch., în timpul consulatului, informat de complotul lui Catilina din noapte de 6-7 NOV., Cicero convoacă senatul în templul lui Iuppiter Stator, și prin măsurile luate zădărnicește complotul. Rostește prima Catilinară și are loc plecarea lui Catilina din Roma. În 9 nov., în for Cicero își motivează în fața poporului conduita și-i amenință pe conjurații rămași la Roma. Rostește cea de-a doua Catilinară. În 3 dec.,grație scrisorilor găsite asupra deputaților alobrogilor, Cicero reușește stăvilirea complotului. Le comunică senatorilor ce urma să se întâmple și informează poporul prin cea de-a treia Catilinară. La 5 dec., Cicero consultă senatul în privința pedepsei rezervate conjuraților. Pronunță cea de-a patra Catilinară.
Oratorul adaptează părțile discursului la scopul urmărit:
Exordium:- principium (introducere în problema aflată în discuție)
Pentru îndrăzneala lui neînfrânată, Cicero îl atacă pe Catilina ex abrupto (direct ,fără introducere ) procedeu retoric de mare efect utilizat de orator.
-insinuatio ( atragerea bunăvoinței auditorilui)
Cicero urmărește să-și atragă senatul d partea sa, amintind de asprimea măsurilor pe care înaintașii le luau împotriva dușmanilor periculoși pentru stat.
Narratio:-confirmatio (prezentarea probelor pe care auditoriul este convins de adevărul celor susținute.
Cicero prezintă uneltirile conjuraților puse la cale în Etruria și la Roma, reuniunea din casa lui M. Porcius Laeca. Catilina trebuie să părăsească Roma deoarece planurile îi sunt conoscute, este urât de toți cdetățenii, chiar și de ființa ideală a patriei (prima prosopopee).
-reprehensio-refutatio (respingerea argumentelor adversarului ).
Consulul se justifică de ce nu la exilat sau executat. Patria îi reproșează consulului indulgența față de Catilina (a doua prosopopee).
Peroratio:-enumeratio (rezumarea ideilor principale).
-indignatio (provocarea nor stări de indignare). -conquestio (plângerea, stârnirea milei).
Cu ajutorul zeilor și datorită vigilenței consulului, Roma va fi salvată.
În Catilinare efectul scontat de orator este fără îndoială uimirea senatorilor și surprinderea lui catilina, care așa cum aflăm chiar din text, era prezent la ședință. Pe lîngă interogațiile retorice, care abundă și deschid totodată pasajul citat:Quousque tandem abutere……, oratorul latin utilizează ca tehnică de convingere a auditoriului onologul scurt, cu structură eliptică din punctul de vedere al sensuli pe care îl poartă.Funcția conativă a limbaului ciceronian se remarcă în adresarea directă:observăm vocativul repetat Catiina, precum și alte nenumărate repere de personalizare a receptorului:verbele la persoana a II- sg.(abutere, sentis, vides, fueris, egeris, etc.) și formele pronominale de persoana a II-a sg.:tus, te, tuam.
Fragmentul prezentat relevă o structură artistică deosebit de interesantă: observăm tiradele incisive ale lui Cicero, atunci când se adresează lui carilina, precum și o favorizare a climaxului(gradația ascedentă): Nihilne te……… .Nihil ..nihil ..constituie o anaforă (repetarea aceluiași cuvânt) , care are menirea de a accentua insensibilitatea lui Catilna, precum și lipsa lui de scrupule.
Se impune să amintim aici inserarea de către Cicero a nor elemente de variație:mirarea , indignarea pe care o simte oratorul atunci când îl zărește pe catilina printre participanții la discuții este redată cu succws de repetarea lui vivit…….. .Un al doilea element al elocinței sale este celebra exclamație retoirică, tempora! O, mores!, exclamație pe care o întâlnim și în alte discursuri ciceroniene: In Verrem, Pro rege Deiotaro.
Stilistic, textul mai conține aliterații: Praesidium Palatii, teneri tuam, vivit vivit, oferind pasaului o puternică muzicalitate. _________________ ....... |
|
Sus |
|
|
nick_igoan Quaestor
Data inscrierii: 06/Mar/2007 Mesaje: 32
|
Trimis: Sam Apr 28, 2007 4:30 pm Titlul subiectului: eseu la Titus Petronius Niger |
|
|
Titus Petronius Niger
Prozator. A activat la curtea împăratului Nero. Tacitus îl menționează în Annalele sale ca unul dintre cei mai spirituali oameni de cultură romani vorbele sale de duh circulând în toată Roma. Împlicat în conjurația lui Piso organizată împotriva lui Nero se sinucide.
Cea mai importantă creație a sa (și unica de fapt), Satyricon, păstrată în stare frgmentară este una dintre cele mai valoroase producții literare ale antichității clasice. Filoanele sale de inspirație se integrează tiparului romanesc fundamenal, întrâo strucutră unitară și totodată complexă.
Titlul operei apare sub forme diferite în manuscrise : Satirae Petronii Arbitri (variantă care întrunește aprobarea unanimă a specialiștilor), dar și Stirirarum libri sau Petronii Arbitri Satyri fragmenta. Satirycon este genitivul plural al adjectivului grecesc satyrikos.
S-au păstrat fragmente numai din cărțile XV și XVI. Satiryconul povestește la persoana I peripețiile prin care trec Encolpius, naratorul acțiunii, și alte personaje care-l însoțesc. În edițiile moderne, fragmentele rămase întrunesc 141 capitole. Din acestea 25 deapănă întâmplări uneori numite Aventurile lui Encolpius, în care eroul povestirii, un student improvizat, cutreieră difrite locuri și întâmpină tot felul de tribulații. Urmează episodul principal, Cena Trimalchionis (Banchetul oferit de Trimalcho), unde naratorul și prietenii săi, profesorul Agamemnon, un tânăr Ascyltos, și adolescentul Giton petrec la ospățul bogatului libert Trimalchio (cap. 26-7. Ultima parte poartă titlul de Aventurile lui Eumolpus. Encolpius se alătură lui Eumolpus, un bâtrân poet vagabond, și Giton și pleacă împreună pe mare. Ei naufragiază la Crotona unde intră în anturajul vânătorilor de testamente. Aici Eumolpus se dă drept un bogat naufragiat fără moștenitori. Fragmentele se încheie cu o scenă de un grotesc senzațional. Eumolpus își citește în fața mulțimii credule testamentul, declrând că își lasă averea numai acelora care îi vor tăia cadravul în bucăți și îl vor mânca în public.
Textul romanului este în proză, dar nu lipsesc nici pasajele în versuri. Satirycon este un roman cu o strucură complexă dominată de căutarea unor mobile precise, pe baza unei anumite viziuni despre lume. În cuprinsul său se regăsesc toate episoadele clișee ale romanului grec : peregrinări, călătorii pe mare marcate de furtuni, întâlniri inopinate, certuri violente, gelozie aprigă, reîntântilri spectaculoase dar și tipare ale romanului erotic grec preluate parodic. Nu trebuie să presupunem că Petronius a avut ca model un roman grec similar. El trebuie considerat un adevărat roman în care au fost introduse și tipare străine de gen, convertite în parodii. Opera sa înfățișează ca o parodie globală de roman erotic și ca o sumă, dacă nu ca un ansamblu, de parodii diverse.
Petronius a reușit să realizeze din toate împrumutuile de tipare o sinteză originală, o structură romanescă unitară și complex, în care intriga este pe deplin inventată.
S-a pus întrebarea dacă Petronius a conferit ficțiunii sale o semnificație filosofică sau politică. El repudiază moralizarea, lecția severă, ostentativă, dar nu și morala în sine. Se poate afirma că strucutura romanului comportă două nivele : unul de ficțiune burlescă, evident, altul de profunzime, de infrastructură filosofică, de căutare a unui destin. Petronius însuși afirma adeziunea sa la filosofia epicureică, chiar dacă îi conferă un sens hedonist. El îi persiflează în pasajul Catonii pe stoicii cu principii rigoriste. Adept al sincerității epicureice (cunoștea în detaliu filosofia lui Epicur), el parodiază divinitățile și miturile. Pentru Petronius clipa prezentă s-a dovedit a fi cea mai importantă.
Nu trebuie omis faptul că în paginile Satiryconului se desfășoară un veritabil roman de moravuri, dominat de personaje bizare din toate mediile sociale.
Petronius s-a dovedit un fin și atent observator al realităților sociale economice și politice care dominau lumea romană la începutul veacului I e. n. Un uriaș mecanism socilogc se constituie în roman. Petronius notează impasul economic care marca lumea urbană din centrul și sudul Italiei, slăbiciunile administrației, corupția magistraților, venalitatea. Dorința oamenilor de condiție medie de a mima viața rafinată a aristocrației din Roma, dar și cariera publică a unor liberți (vezi aici Trimalchio) se constituie în priorități ale analizei intreprinse de Petronius.
În Satirycon, Petronius strălucește prin "invenție" narativă, printr-un talent de povestitor fascinant. El poate fi considerat unul dintre cei mai mari povestitori ai antichității. Deseori autorul excelează în utilizarea abilă a imprevizbilului în toate narațiile sale, folosindu-se îndeosebi de resursele comicului de situație. Scriitura romanului este în așa fel gradată încât să amuze continuu. Hiperbola, ironia, calamburul, expresiile familiare sau proverbile, sunt iscusit utilizate pentru a crea și un comic de limbaj, nu numai de situație. Admirator al clasicilor el nu disprețuiește nici exprimarea familiară, făurind un limbaj colorat, extrem de variat, în care latina populară domină dialogurile personajelor.
Satiryconul s-a bucurat de o mare receptare și un mare succes la curtea regilor Franței, iar mai târziu Balzac l-a considerat un prototip al Comediei umane. _________________ ....... |
|
Sus |
|
|
nick_igoan Quaestor
Data inscrierii: 06/Mar/2007 Mesaje: 32
|
Trimis: Sam Apr 28, 2007 4:32 pm Titlul subiectului: eseu la Publius Cornelius Tacitus |
|
|
Publius Cornelius Tacitus
Nu se cunosc în mod cert nici locul , nici data nașterii , nici cine i-au fost părinții . Se presupune că s-a născut în Gallia Narbonensis și că a fost fiul lui Tacit , guvernator al provinciei Belgica .Urmează cursus honorum ( cvestor în 81-82 , edil în 84-85 , pretor în 88 sub Domitian , consul în 97 , pe timpul domniei lui Nerva , și probabil , mai târziu proconsul în Africa . Se presupune că ar fi murit în primii ani a domniei lui Hadrian . Calitățile personale , relațiile de familie , pregătire retorică și talentul l-au ajutat să parcurgă cursus honorum . A început să scrie abia după moartea lui Domițian , odată cu instaurarea pe tron a lui Nerva .
Între 96-98 a scris Dialogus de Oratoribus , în 98 Germania , monografie etnografică , în care atrăgea atenția asupra pericolului reprezentat de germani pentru poporul roman .În același an scrie Agricola , elogiu funebru al socrului său , dar și atac mascat asupra lui Domițian. Redactarea marilor sale opere , Historiae și Annales a urmat după anul 100 . Prima cuprinde evenimentele de la moartea lui Nero până la moartea lui Domițian . Analele istorisesc faptele întâmplate de la moartea lui Augustus , până la anul 66 . lăcomia ostașilor , superficialitatea , versatlitatea , cruzimea și , în general lipsa de discerenământ al oamenilor , setea de putere , desfrâul și egoismul fără limite al nor împărați îi sădesc în suflet o amărăciune care se adâncște pe măsură ce istoricul pătrunde mai adânc în tainele evenimentelor , care sub pana lui , devin adevărate drame sau tragedii . Accentului tragic al narației îi corespunde stilul concentrat cu nuanțe arhaizante . Serios și scrupulos în documentare , profund în analize psihologice , dramatic și adesea tragic în prezentarea evenimentelor , Tacitus este fără îndoială , nu numai cel mai mare istoric roman , ci și un mare artist al cuvântului .
Capodoperele sale sunt însă Historiae ( 14 cărți ) și Annales (16 cărți ) . Principalul motiv al elaborării acestor opere constă în aceea că istoricii n.au respectat adevărul istoric , fie stăpâniți de teama de împărații în viață ,fie din ură pentru împărații defuncți . Respectarea adevărului , expunerea faptelor așa cum s-au petrecut și explicarea lor cauzală reprezintă adevăratul motiv al scrierii acestor opere . Deși recunoștea necesitatea formei de guvernământ existentă-imperiul , nu se putea împăca cu starea de lucruri existentă . De aceea , toate narațiile , toate descrierile ce-i aparțin sunt străbătute de nemulțumire , de tristețe , de amărăciune , uneori de revoltă , adesea de pesimism .
În Annale ca și în Historiae , Tacitus este dus de natura subiectului să descrie lucruri și oameni , să nareze fapte , să facă analize psihologice , să facă reflecții morale , politice . Narațiunea este procedeul cl mai des întâlnit la Tacitus . Ca toate procedeele întrebiunțate de retoric , narațiunea este foarte concentrată .Istoricul nu se limitează niciodată la simpla narare a unui fapt , ci urmărește precizarea unor anumite stări sufletești sau idei în sufletul cititorului . Citind opera lui Tacitus , putem desprinde câteve caracteristici a narațiunii lui : reducerea expunerii la minimum posibil ; cadrul în care se petrec faptele , motiv de impresionare a cititorului la alți istorici , este aproape absent la Tacitus ; un loc de frunte îl deține analiza motivelor care determină acțiunile ; întâlnim de cele mai multe ori , câteve detalii din portretul nor personaje din care se vede și atitudinea scriitorului față de personajul respectiv .
Problema portretului , adică a descrierii sistematice a însușirilor permanente și caracteristice ale unei persoane este una foarte clară . Tacitus preferă în cea mai mare parte metoda caracterizărilor sporadice și fragmentare , pe care de multe ori nu le face el însuși , ci le pune în gura unui personaj sau pe seama opiniei publice . Analizând faptele lui Augustus , Tacitus recunoaște că împăratul a instaurat pacea și liniștea , fără de care nu se putea imagina dăinuirea imperiului destrămat de luptele civile . dar ămpăratul s-a dovedit a fi un luptător politic : a corupt poporul , a cumpărat bunăvoința ostașilor prin daruri și bani , pe cei bogați și de neam și i-a atras conferindu-le onoruri , și pe toți i-a momit cu dulceața liniștii , ăn timp ce concentra treptat în mâinile sale puterea , Tiberius a fost un bun ostaș , un bun comandant de oști , un admirabil administrator , a înfrânt de multe ori manifestările excesive ale Senatului , a încercat să înfrâneze corupția , dar a fost de o ipocrizie și cruzime inutile . Ipocrizia lui Tiberiu îl indignează la culme , ca și prefăcuta lui reținere față de guvernarea autocrată . Nero îl scandalizează prin crimele și orgiile lui , Claudiu , prin stupiditate , Domitian prin cruzime . Doar pentru Titus găsește mai mult implict cuvinte de apreciere . Nici structura claselor sociale nu este pe placul său . Poporul în viziunea lui Tacitus este inconsecvent , fără opinii și convigeri politice .
Aceasta este , în linii generale , imaginea statului și a societății contemporane privită de ochiul critic a lui Tacitus .
Prima epocă imperială ( 14-117 )
Dinastia Iulio-Claudienilor ( 14-68 )
• 14-37 Tiberius
• 37-41 Caligula
• 41-54 Claudius
• 54-68 Nero
• 68-69 Galba , Otho , Vitellius
Dinastia Flaviilor ( 69-96 )
• 69-79 Vespasianus
• 79-81 Titus
• 81-96 Domitianus
Dinastia Antoninilor ( 96-192 )
• 96-98 Nerva
• 98-117 Traianus
• 117-138 Hadrianus
Concepția dspre istorie
Istoria în viziunea lui Tacitus reprezintă expunerea faptelor în adevărata lor lumină , sine ira et studeo ; respectă adevărul istoric –veritas , fides ; explică , analizează cauzele evenimentelor istorice ratio causeque rerum ; narează faptele istorice , respectând normele elocinței , în vederea impresionării și convingerii lectorului , eloquentia. _________________ ....... |
|
Sus |
|
|
caesar Aedile
Data inscrierii: 29/Mar/2007 Mesaje: 65
|
Trimis: Sam Apr 28, 2007 4:48 pm Titlul subiectului: Bravo noua..!!! |
|
|
Vai vai vai.. imi place de voi.. vad ca se munceste mult in ultima vreme:) se cunoaste emotia dinainte de bac..) Spor la treaba in continuare..!!! asteptam in continuare eseuri si traduceri, analize etc..!!! am sa mai postez si eu indata ce mai fac rost de ceva.. |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Mie Mai 02, 2007 4:23 pm Titlul subiectului: |
|
|
Mi-a fost dor de voi! Am lipsit un pic mai mult decat ma asteptam, pentru ca am fost cu elevii mei la un concurs national in perioada 28 aprilei - 1 mai. Ma bucur mult, mult de tot ca , asa cum spunea Caesar, lumea s-a pus pe treaba! Saptamana asta sper sa trimit cat mai curand Horatius. |
|
Sus |
|
|
carmen Miles
Data inscrierii: 03/Ian/2007 Mesaje: 3 Locatie: Cluj-Napoca
|
Trimis: Mar Mai 08, 2007 12:31 pm Titlul subiectului: |
|
|
Desi nu dau Bac la latina, nu prea am de-a face cu limba propriu-zisa, imi place sa citesc despre ceea ce e antic, inclusiv literatura. Imi prind bine ca informatie aceste eseuri. Spor la treaba si succes tuturora la Bac! |
|
Sus |
|
|
filius Miles
Data inscrierii: 26/Apr/2007 Mesaje: 7
|
Trimis: Mar Mai 08, 2007 3:12 pm Titlul subiectului: |
|
|
Va multumim mult dna. profesoara.Eseurile dumneavoastra sunt un exemplu pentru noi de acum nu ne-a mai ramas decat sa avem spor la invatat si succes la bac. Va multumesc. |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Mai 11, 2007 5:23 pm Titlul subiectului: Cicero / varianta 23 |
|
|
CICERO - VARIANTA 23
1. CONTEXTUL. În 509 a. Cr. , se instaurează republica.Prin venirea la putere a lui Octavianus, aceasta devine principat Conform tradiției, in 509 a.Cr., in urma alungării regelui etrusc Tarqinius Superbus se instaurează republica. Prin Victoria de la Actiun in 31 a. Cr. și preluarea puterii de de către Octavianus, republica primeste o noua denumire - principatul. „De iure” este principat, „de facto” este monarhie.În cei cinci sute de ani de existență, Roma a evoulat surprinzător de rapid, dintr-un obscur oraș-stat devine în sec al III-lea a. Cr stăpâna Italiei, iar la începutul sec. al II-lea p. Cr, stăpâna lumii în timpul lui Traianus. Odată cu dezvoltarea statului roman, presiuni noi au subminat supremația senatului, creându-se asfel un vid de putere Autoritatea senatului pălește în fața ambițiilor politice ale unor grupuri de interese sau personalități ale vremii. Se formulează tot felul de soluții de salvare a republicii. Cicero propune armonizarea claselor sociale, conduse de un moderator echidistant, care să imprime guvernării cumpătare, imparțialitate și consecvență politică. Așadar, Cicero în opera sa De republica propune o formă de guvernământ mixtă (moderate premixta) cu elemente politice specifice monarhiei, aristocrației și democrației. Cel care dorea salvarea republici piere, fiind eliminat de pe scena istoriei.
Roma – centru multicultural – atrage ca un magnet poeți, filozofi, profesori, îndeosebi retori. În sec. I a. Cr s-au dezvoltat toate genurile si speciile literare. Progresiv se constituie clasicismul, întemeiat pe cultul armoniei și simetriei, pentru adecvarea dintre conținutul operei și mijloacele de expresie. În poezie a strălucit Titus Lucretius Carus, autor al unui amplu poem filozofic De rerum natura. În proză, se disting Cicero, autor al unei opere plurivalente, Caesar, care își narează războaiele, Sallustius, Cornelius Nepos și Varro.
2. Cicero OPERA Temă. Relația individ – comunitate – stat.
În privința operei lui Cicero, fie câ ne referim la tratatele de retorică (Orator, De oratore, Brutus,) , fie la discursuri (In Catilinam orationes quattuor) , fie la tratatele de filozofie (Despre supremul bine și supremul rău, De amicitia, etc) fie la scrisori, se evidențiază drept TEMA elogiul statului roman. Opera lui evidențiază legătura indisolubilă dintre individ - comunitate – stat. El propune formarea cetățeanului roman cu înalte valori morale ca să devină apt pentru a putea apăra statul și interesele acestuia.
3. In Catilinam.. SUBIECTUL
Trecând repede prin scara treptelor din „cursus honorum”, „cel mai cult om al vremii” ajunge în 63 a. Cr pe trepta supremă a conducerii de stat, consul. În această calitate, va avea dificila misiune de a salva republica de așa numitul complotot al lui Catilina, când marele și iscusitul orator a vorbit, apărând interesul proprietarilor care i-au dat titlul de „pater patriae”. Cicero demască acțiunile lui Catilina informând senatul cu cele ce se urzesc. El apare ca un fervent apărător al intereselor senatoriale, al aristocrației conducătoare.Catilina, în realitate, însă, este una dintre personalitățile care și-a pus activitatea în slujba celor mulți, în slujba popularilor.
În acea perioadă, activitățile politice desfășurate în folosul democrației se îmbinau cu intrigi de culise. Complotul lui Catilina din 63 a. Cr indică o agravare a crizei politice și sociale. Anularea datoriilor a fost lozinca lui Catilina (tabule novae), prin care și-a câștigat popularitatea. De fapt, Catilina urmărea să instaureze o nouă dictatură ceea ce a contribuit la lipsa lui de popularitate în fața societății romane și la triumful lui Cicero.
Cele patru Catilinare (In Catilinam orationes quattuor) rostite în toamna anului 63 a. Cr relevă confruntarea fățișă dintre partida optimaților, în fruntea cărora se afla Cicero, și cea a popularilor al căror reprezentat devine ambițiosul Catilina.
Catilina I , cu celebrul ei exordium ex abrupto, a fost pronunțată în senat când trebuia să se declanșeze revolta armată pusă la cale de Catilina. Surprins să-l vadă printre senatori, Cicero, indignat de îndrăzneala lui, izbucnește vehement cerându-i să se autoexileze, deoarece planurile lui sunt date în vileag.
4. ANALIZA DE TEXT Principalele aspecte ale discursului ciceronian constau în argumentație, în mărci oratorice, dar și în elemente stilistice. Din punctul de vedere al lui Cicero, oratorul de excepție este o personalitate complexă, produs nu numai al talentului, ci și al unei vaste culturi umaniste, care-i dezvoltă capacitatea de a regândi datele realului. Oratorul este un luptător autentic, care își asumă valorile morale și civile ale timpului său și le dă glas cu forță și convingere. Părțile discusului ciceronian sunt: exordium, narratio și peroratio
Textul propus reprezintă o parte din discursul ciceronian, in care oratorul îl acuză pe Catilina de trădare. Fragmetul are ca incipit cu o interogație retorică „Ei bine,Catilina, ce mai ai de așteptat acum”, care sugerează indignarea și, umilindu-l pe Catilina, demască în fața senatului complotul. Cu o mare tărie de caracter, înalte valori morale și ovastă cultură umanistă, Cicero pledează pentru adevăr și nu se oprește până nu arată senatului faptele conspiratorului.
Pentru a accentua condamnarea conspira'iei, oratorul folosește enumerația „ nici noaptea nu poate ascunde toate întrunirile nelegiuite, nici o casă nu poate închide între pereții ei gladurile conspirației tale”, figură de stil care sugerează faptul că totul a ieșit la lumină, nu mai treebuie să se ascundă, deoarece adevărul a fost revelat acum în fața senatului. Pentru a sublina ideea desconspirării, Cicero se adresează direct acuzându-l pe Catilina. Acest fapt este sugerat de de verbele la persoana a II-a, singular: „crede-mă”, „uită” și de interjecția „iată”.Pentru a da o notă persuasivă discursului său, Cicero apelează la comparația: „toate planurile tale sunt pentru noi mai limpezi decât lumina zilei”.iar următorul citat : „poți să le rememorezi cu mine”are, totodată, și o notă ironică.
Vocativul substantivului propriu ( „Catilina”) și exclamațiile („Ei”) creează un hiatus în cadrul discursului, o pauză de mare efect. Această oprire neașteptată în fluxul discursului poate semnifica atât ideea că Cicero a ajuns să trăiască într-o lume atât de putredă încât oricine poate să ridice armele contra patriei, cât și dezamăgirea că acest cap al conjuraților este încă în viață, datorită slăbiciunii instituțiilor statului.
În text, întâlnim și principalele trăsături ale discursului ciceronian:”probare, delectare, flectere” pentru a convinge și pentru a căștiga simpatia auditoriului. Bazat pe argumentație, acest fragment relevă, prin cuvintele – cheie, relația dintre acuzat (Catilina) – stat (Roma)– acuzator (Cicero) : „glasurile conspirației tale”, „uită de ucidrei și incendii” , „planurile sunt (...) limpezi”.
Așadar, Cicero își expimă public indignarea față de slăbiciunile instituțiilor statului, față de conspirația lui Catilina, dar și față de faptul că acest Catilina este încă în viață, deoarece merită înlăturat de pe scena politică |
|
Sus |
|
|
ifangela Aedile
Data inscrierii: 22/Mar/2007 Mesaje: 64
|
Trimis: Vin Mai 11, 2007 5:27 pm Titlul subiectului: |
|
|
va trimit si un posibil model de eseu pentru varianta 23, care este realizat de Larisa. |
|
Sus |
|
|
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
|