Pagina de start a forumului Limba latina, Lingua Latina Forum Limba latina, Lingua Latina Forum
Un site cu tot ce tine de limba latina. Exista varianta forumului in limba latina (alegeti limba din Profil). Hoc forum versionem Latinam habet (elige linguam in Persona).
 
 FAQFAQ   CautareCautare   MembriMembri   GrupuriGrupuri   InregistrareInregistrare 
 ProfilProfil   Mesaje privateMesaje private   AutentificareAutentificare 

Eseuri propuse pentru subiectul III
Du-te la pagina 1, 2, 3  Urmatoare
 
Acest forum este inchis, nu se pot scrie, crea, raspunde sau modifica subiecte   Acest subiect este inchis, nu se pot crea sau raspunde la mesaje    Pagina de start a forumului Limba latina, Lingua Latina Forum -> Examenul de Bacalaureat 2007 la limba latina
Subiectul anterior :: Subiectul urmator  
Autor Mesaj

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Mie Apr 11, 2007 4:46 pm    Titlul subiectului: Eseuri propuse pentru subiectul III Raspunde cu citat (quote)

Cicero : In Catilinam orationes quattuor

1. Contextul social-politic
Conform tradiției, in 509 a.Cr., in urma alungării regelui etrusc Tarqinius Superbus se instaurează republica. Prin victoria de la Actiun in 31 a. Cr. și preluarea puterii de către Octavianus, republica primeste o noua denumire - principatul. De iure este principat, de facto este monarhie.În cei cinci sute de ani de existență, Roma a evoluat surprinzător de rapid, dintr-un obscur oraș-stat devine în sec al III-lea a. Cr stăpâna Italiei, iar la începutul sec. al II-lea p. Cr, stăpâna lumii în timpul lui Traianus.
Republica romană e sortită dispariției tocmai pentru că instituțiile republicane, concepute pentru funcționarea unui oraș-stat nu s-au adaptat suficient la nevoile realității istorice ale sec. I a. Cr. Aparatul de guvernare – consiliul, senatul– era dominat de aristocratie, procedurile de votare îi aveau în vedere pe cetățenii din clasele superioare, iar sistemul patronatului contribuia la decalajul dintre bogati și săraci.
Odată cu dezvoltarea statului roman, presiuni noi au subminat supremația senatului, creându-se asfel un vid de putere. Războaiele civile reflectă exact breșa creată in guvernarea republicană, prin tendințele dictatoriale ale unor comandanți, siguri pe legiunile lor, precum: Sulla, Crassus, Pompeius, , Caesar, Octavianus. Acești oameni politici și comandanți militari nu-și mai fac scrupule, chiar dacă Roma, patria-mamă, e amenințată de război civil.
Autoritatea senatului pălește în fața ambițiilor politice ale unor grupuri de interese sau personalități ale vremii. Se formulează tot felul de soluții de salvare a republicii. Cicero propune armonizarea claselor sociale, conduse de un moderator echidistant, care să imprime guvernării cumpătare, impațialitate și consecvență politică. Așadar, Cicero în opera sa De republica propune o formă de guvernământ mixtă (moderate premixta) cu elemente politice specifice monarhiei, aristocrației și democrației. Cel care dorea salvarea republicii piere, fiind eliminat de pe scena istoriei.
2. Contextul literar
Roma – centru multicultural – atrage ca un magnet poeți, filozofi, profesori, îndeosebi retori. În sec. I a. Cr s-au dezvoltat toate genurile si speciile literare. Progresiv se constituie clasicismul, întemeiat pe cultul armoniei și simetriei, pentru adecvarea dintre conținutul operei și mijloacele de expresie. În poezie a strălucit Titus Lucretius Carus, autor al unui amplu poem filozofic De rerum natura. Apoi se dezvoltă alexandrinismul roman promovat de poeții neoretorici care promovează un lirism centrat pe o artă elegantă, simplă, voit neconformistă, cel mai semnificativ exponent fiind Gaius Valerius Catullus. În proză se disting Cicero, autor al unei opare plurivalente, Caesar, care își narează războaiele, Sallustius, Cornelius Nepos și Varro.
3. Cicero – Operă. Temă. Relația individ – comunitate – stat.
În privința operei lui Cicero, fie câ ne referim la tratatele de retorică (Orator, De oratore, Brutus,) , fie la discursuri (In Catilinam orationes quattuor) , fie la tratatele de filozofie (Despre supremul bine și supremul rău, De amicitia, etc), fie la scrisori, se evidențiază drept temă elogiul statului roman. Opera lui evidențiază legătura indisolubilă dintre individ - comunitate – stat. Cicero își propunea să-i înarmeze pe cetățenii romani cu arma puternică a cuvântului pentru a oferi statului roman oameni politici calificați. Ca filozof, se străduiește să legitimeze politica imperială a Romei și să dea imperiului o ideologie și, totodată, să-l înarmeze pe cetățeanul roman cu o morală susceptibilă de a-l face mai apt ca apărător al statului.
Astfel, Cicero se înscrie pe una din liniile dominante ale mentalității romane tradiționale, potrivit căreia supremul ideal uman era cetățeanul ca om politic și militar
4. In Catilinam.. subiectul
Trecând repede prin scara treptelor din „cursus honorum”, „cel mai cult om al vremii” ajunge în 63 a. Cr pe trepta supremă a conducerii de stat, consul. În această calitate, va avea dificila misiune de a salva republica de așa numitul compot al lui Catilina, când marele și iscusitul orator a vorbit, apărând interesul proprietarilor care i-au dat titlul de „pater patriae”. Cicero demască acțiunile lui Catilina informând senatul cu cele ce se urzesc.
În acea perioadă, activitățile politice desfășurate în folosul democrației se îmbinau cu intrigi de culise. Complotul lui Catilina din 63 a. Cr indică o agravare a crizei politice și sociale. Cămătăria, de exemplu, luase proporții nemaiîntâlnite. Drept urmare, contractarea de datorii a căpătat o mare răspândire atât în rândurile plebei, cât și în rândurile aristrocrației. Anularea datoriilor a fost lozinca lui Catilina. (tabule novae), prin care și-a câștigat popularitatea. De fapt, Catilina urmărea să instaureze o nouă dictatură ceea ce a contribuit la lipsa lui de popularitate în fața societății romane și la triumful lui Cicero.
Cele patru Catilinare (In Catilinam orationes quattuor) rostite în toamna anului 63 a. Cr relevă confruntarea fățișă dintre partida optimaților, în fruntea cărora se afla Cicero, și cea a popularilor al căror reprezentat devine ambițiosul Catilina.
Catilina I , cu celebrul ei exordium ex abrupto a fost pronunțată în senat când trebuia să se declanșeze revolta armată pusă la cale de Catilina. Surprins să-l vadă printre senatori, Cicero, indignat de îndrăzneala lui, izbucnește vehement cerându-i să se autoexileze, deoarece planurile lui sunt date în vileag .
4. Principalele aspecte ale discursului ciceronian constau în argumentație, în mărci oratorice, dar și în elemente stilistice. Din punctul de vedere al lui Cicero, oratorul de excepție este o personalitate complexă, produs nu numai al talentului, ci și al unei vaste culturi umaniste, care-i dezvoltă capacitatea de a regândi datele realului. Oratorul este un luptător autentic, care își asumă valorile morale și civile ale timpului său și le dă glas cu forță și convingere.
Părțile discusului ciceronian sunt:
a. exordium, care cuprinde:
• principium (introducere în subiect)
• captatio benevolentie (atragerea simpatiei auditoriului)
b. narratio (relatarea evenimentelor) care cuprinde:
• partititio (prezentarea argumentării)
• confirmatio (argumntația)
• reprehensio (respringerea argumentelor adversarului/ acuzarea)
c. peroratio ( încheierea), structurată în :
• enumeratio (enumerarea ideilor principale)
• indignatio/amplificatio (se provoacă indignarea, prezentând argumentele în defavoarea adversarului)
• conquvestio/commiseratio (impresionarea auditoriului, stârnirea milei).
Discursurile lui Cicero relevă și cele trei calități necesare pentru a fi unul de excepție: probare, flectere și delectare.
Dintre mărcile oratorice și stilistice menționăm în primul rînd interogațiile retorice directe , în cascadă, care relevă atât indignarea oratorului, cât și o figură retorică prin care se dorește impresionarea auditoriului. Interogațiile și excclamațiile retorice sunt de multe ori reunite într-o apostrofă. Mai sunt folosite : hiperbola, enumerația (gândită uneori ca un climax/anticlimax), perifraza (înlocuirea prin mai multe cuvinmte a unei singure noțiuni), metafora.
Vocativul și exclamațiile creează un hiatus în cadrul discursului, o pauză de mare efect. Această oprire neașteptată în fluxul discursului poate semnifica atât ideea că Cicero a ajuns să trăiască într-o lume atât de putredă încât oricine poate să ridice armele contra patriei, cât și dezanmăgirea că acest cap al conjuraților este încă în viață, datorită slăbiciunii instituțiilor statului.
5. Valoarea documentară a operei e dublată de cea literară. Unul din meritele esențiale ale lui Cicero este și acela de a fi contribuit la ridicarea limbii latine pe o treaptă care nu mai fusese atinsă înaintea lui. Alături de Caesar, Cicero a ridicat fraza latină la perfecțiunea perioadei lungi și echilibrate, logica în expunere nefiind egalată decât de distincția formei.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Mie Apr 11, 2007 4:49 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Astept cu nerabdare observatiile voastre cu privire la eseul propus
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Joi Apr 12, 2007 7:15 am    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

NU-mi raspunde nimeni? Sunt ok? NU stiu ce sa fac . Mai trimit si alte eseuri? De exemplu Catul, Petroniu, Ovidiu, Etc
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

mishick


Quaestor


Data inscrierii: 21/Mar/2007
Mesaje: 12

MesajTrimis: Dum Apr 15, 2007 7:35 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

umila mea parere ? este foarte bine. acum fiecare isi structureaza cum vrea
eu personal va multumesc pt aceste informatii
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Lun Apr 16, 2007 4:54 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Multumesc mult pentru incurajare. Am inceput sa transcriu eseurile , deci, cat de curand, mai trimit
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

fortunata


Quaestor


Data inscrierii: 17/Apr/2007
Mesaje: 43
Locatie: Onesti

MesajTrimis: Mar Apr 17, 2007 6:38 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Felicit intentia de a cere pareri si a ajuta prin cateva compozitii si pe ceilalti.Cum bine zicea cineva,fiecare isi poate concepe eseul dupa cat este de talentat.Daca imi permiteti,dau cateva sugestii eseului prezentat.Daca e sub forma unei structuri cadru pt un fragment din discursul ciceronian trebuie mentionat pt toata lumea faptul ca se insista mai mult pe fragmentul propus si cand enumeram figuri retorice sau stilistice dam exemple graitoare.
_________________
Exercitatio artem parat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

fortunata


Quaestor


Data inscrierii: 17/Apr/2007
Mesaje: 43
Locatie: Onesti

MesajTrimis: Mar Apr 17, 2007 6:47 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Daca nu-i cu suparare eu as reface un pic exprimarea in ilustrarea ascensiunii lui Cicero in cursus honorum si incheierea care pune mai mult in lumina valoarea documentara a operei ciceroniene.
_________________
Exercitatio artem parat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Mie Apr 18, 2007 11:43 am    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Multumesc pentru sfaturi, pentru observatii. Asa e: nu am dat exemple pt ca acestea vor fi mentionate in functie de textul dat. Identificarea lor este, cred, usoara. Am considerat ca eseul privind opera unui autor trebuie sa contina macar cateva din cerintele pt bac. De exemplu, trimit acum un eseu despre Eneida lui Vergiuliu, dar, din el, elevii vor selecta doar cerintele, daca se regasesc, din varienta data.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Mie Apr 18, 2007 11:48 am    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

VERGILIU – ENEIDA

INTRODUCERE Opera vergiliană a fost creată într-o perioadă de 20 de ani, pe etape marcate de apariția succesivă a Bucolicelor și a Georgicelor . Eneida, care concentrează într-o sinteză artistică originală întreaga spiritualitate din care a izvotât, a fost editată după moartea poetului.
GENEZA. Legenda lui Aeneas (personaj care apare și in Iliada), care circulase sub diverse varianteîn tradiția post homerică, fusese consacrată la Roma în sec al III-lea a.Cr prin epopeile lui Naevius și Ennius ajungând cu timpul o valoare nu numai națională , ci și dinastică; recunoscut ca întemeietor al poporului roman, troianul Aeneas trecea drept și strămoș al gintei Iulia din care Augustus făcea parte ca fiu adoptiv al lui Caius Iulius Caesar.
SPECIA. Ca specie literară, Eneida este o epopee, dar Vergiliu va reînnoi acest concept printr-o formulă originală: ea nu va mai fi o succesiune cronologică de evenimente legendare și istorice, ca la predecesori, ci o adevărată „regândire” în lumina legendei a întregii istorii romane.
TEMA. Prin ficțiunea poetică a inversării dimensiunilor timpului, trecutul istoric apare ca o proiecție în viitor a unui plan divin prestabilit. ISTORIA ROMANĂ capătă, astfel, în întregime, sensul și justificarea unei împliniri necesare destinului (fatum), de care este aprioric determinată.
STRUCTURA. SUBIECTUL.Epopeea cuprinde două părți, dintre care: prima parte – primele șase cărțo – este povestită călătoria lui Aeneas și a tovarășilor săi de la plecarea din Troia până la sosirea în Latium; în partea a doua – ultimele șase cărți – susnt înfățișate luptele dintre troieni și populațiile localnice din Latium, sub conducerea lui Turnus, regele rutulilor.
Vergiliu își începe opera cu o invocație, prezentând apoi momentul când troienii, în frunte cu Aeneas, se aflau în al șaptelea an al rătăcirii pe mare, când flota lor, în drumul către Sicilia și Italia, a fost aruncată de furtună pe țărmul Africii, în Cartagina. Aici troienii sunt primiți de regina Dido. În timpul banchetului organizat în cinstea oaspeților, regina îl roagă pe Aeneas să povestească despre războiul care a dus la pieirea Troiei și despre suferințele îndurate de troieni pe mare și pe uscat. (cartea I)
În cartea, a II-a Aeneas prezintă trista poveste. El expune viclenia grecilor, episodul lui Laoocon și orbirea troienilor care își pierd dreapta judecată și introduc în cetate calul plin de dușmani. Mai este descrisă incendierea Troiei, apariția umbrei lui Hector care îi dezvăluie lui Aeneas destinul său. Luând cu sine penații, pe tatăl său Anchise, soția Creusa, fiul Ascaniu și un grup de prieteni, vor porni pe mare , spre Italia, unde vor întemeia o nouă cetate, mai mare și mai puternică decât Troia.Cartea se încheie cu pierderea Creusei, a cărei umbră îi explică rostul absenței ei: așa este voința zeilor.
Apoi, în cartea a III-a, se prezintă peripețiile lui Aeneas. El ajunge în Tracia, apoi la Delos, în Epir, în munții Ceraunieni, apoi în Sicilia Aici își pierde și tatăl, pe Anchise. Plecând spre Latium , e aruncat de furtună pe țărmul Cartaginei.
Cartea a IV-a continuă cu povestea de dragoste dintre Dido și Aeneas. Sunt prezentate frământările sufletești ale reginei Dido, sfâșiată de sentimente contradictorii: respectul față de memoria soțului decedat, Sychaeus, și dragostea ce o nutrește pentru eroul troian.. Sfătiută de sora ei Ana și îndemnată de propria-i pornire , Dido încearcă să-l rețină pe Aeneas la Cartagina, unde, împreună, vor putea înălța cea mai de seamă cetate a lumii. Dar destinul , zeii, vecinii le sunt potrivnici. Aeneas își contină călătoria, iar Dido, disperată și sfâșiată de remușcări, , își pune capăt zilelor cu o sabie.
Porniți din nou la drum, troienii se opresc în Sicilia, unde se organizează jocuri funebre în cinstea lui Anchise. Către sfârșitul cărții a V-a , femeile se răzvrătesc și dau foc corăbiilor. Dar Aeneas, cu câțiva luptătorise îndraptă spre Italia. Debarcă la Cumae, unde e ajutat de sibylla Deiphobe să coboare în Infern. Acolo îl va întâlni pe tatăl său care îi enumeră pe viitorii eroi ai istoriei romane. Ieșind din Infern, se îmbarcă și ajunge în Latium. (cartea a VI-a)
A doua parte a Eneidei cuprinde luptele purtate de troieni cu populațiile locale, de aceea Aeneas se vede nevoit să încheie o alianță cu regele Evandrus. La inițiativa mamei sale, zeița Venus, Vulcan îi făurește un scut cu simboluri care dezvăluie momente din istoria Romei. În bătăliile date, pier în luptă Pallas, fiul lui Evandrus, Lausus, fiul lui Mezentius, Camilla, conducătoarea călăreților vosci. Războiul și epopeea se termină cu ciocnirea dintre Aeneas și Turnus, regele rutulilor, luptă în care eroul troian obține victoria definitivă.
MISIUNEA LUI AENEAS. CARACTERIZAREA. Faptele legendare, pe lângă propria lor semnificație, au încă una, care le raporteazăîn permanență la un viitor pe care-l condiționează și-l simbolozează în același timp. Astfe, se poate afirma că există mai multe planuri suprapuse, în care mitul, istoria și actualitatea sunt tratate simultan.
Misiunea lui Eneas este aceea de a întemeia Roma – cetatea universală și etrnă. Roma este faza definitivă în care va retrăi Troia însăși, prin perpetuarea Pergamului ei etern, justificându-și visele de dominațieasupra lumii prin îndeplinirea unui act de justiție voit de destin. Eneida dă astfel o replică directă Iliadei: învinșiivor deveni învingători, iar eroismul lor are la bază tăria morală a celor care, având conștiința unei misiuni, acceptă toate sacrificiile pentru a o împlini.
Aeneas este „omul sub povara destinului istoric”, al unui destin. El își asumă răspunderea viitorului unui neam întreg Trăsătura sa definitorie este pietas, o virtute specific romană, care definea un complex de calități morale, în sensul respectului și fidelității în îndeplinirea îndatoririlor față de zei, față de patrie și familie. Eroul își sacrifică viața personală, nu însă fără o luptă interioară.
La Aeneas, virtus devine un eroism moral, bazat mai mult pe capacitatea stoică de a îndura, de a-și păstra fermitatea în mijlocul nenorocirilorși încercărilor vieții. Începe prin a fi un învins, un exilat(epitetele „victus”, „profugus” apar frecvent în primele cărți, definindu-i starea de spirit. Evoluția lui se va desfășura în raport cu progresiva cunoaștere a misiunii sacre cu care este învestit. La îneput, descurajat și șovăitor, el își va cuceri fermitatea și siguranța odată cu treptele conștientizării, trasate de semnele divine, înaintând cu prețul renunțării de sine într-o inițiere spirituală ce va culmina cu coborârea în Infern.
DIDO. Într-o atmosferă plină de lirism, în cartea a IV-a, se desfășoară tragedia Didonei, nefericita regină a Cartaginei. Portretul ei, atât fizic , cât și moral, atrage de la început simpatia odată cu declanșarea dramei la care asistăm, iar numele eroinei este însoțit de epitetul „infelix” (nefericita) ceea ce sugerează durerea, suferința ei.
Evoluția Didonei dezvăluie într-o ființă exemplară drama pasiunii învinse în lupta inegală dintre om și fatum, când omul, incapabil de a discerne limitele proprii condiții, se ridică într-un dureros protest împotriva unei forțe care-l depășește, conducându-l inevitabil către un sfârșit tragic.
Noua iubire, abia definită, tulburată de sentimentul vinei (culpa) față de memoria soțului mort, declanșează conflictul dintre pasiune și rațiune. Dido reacționează ca o femeie romană, care, deși se putea recăsători legal, nu se bucura, prin tradiție, de întreaga considerație decât dacă aparținuse unui singur soț (univira).
Dialogul cu sora ei Anna este mai degrabă o zbatere interioară, provocată de lupta impulsurilor contradictorii într-un suflet nehotărât. Argumentele surorii se suprapun doar ca o motivare exterioară pentru Dido în autoamăgirea conștiinței, a cărei fragilitate cedează în fața pasiunii, fără a-și găsi astfel împăcarea cu sine. Aparenta liniște sub care Dido cutreieră templele, cercetând semnele divine, nu este decât expresia tăcută a unei mari încordări și înfrigurate neliniști, specifică celui ce se lasă mistuit de o dilemă nemărturisită.
Eroina este o victimă, dar o victimă culpabilă, asemeni eroilor tragici. Lăsându-se absorbită de pasiune, după ce se lăsese amăgită de simulacrul căsătoriei, ea va comite un exces, intrând astfel în conflict cu destinul. De fapt, pasiunea ei o antrenează într-un triplu conflict: cu sine, cu Aeneas, cu destinul.
Prin versul”bunul meu nume înainte de a te cunoaște”, Vergiliu sugerează ideea că În sufletul ei se naște o remușcare chinuitoare a reginei ce și-a pierdut demnitatea pentru un sentiment trădat; de aici și adresarea distantă „oaspe”. Se poate ghici în această înstrăinare față de Aeneas, și începutul unei înstrăinări față de sine a celei ce nu mai poate găsi, în propria ființă, nici un suport moral, de aceea gândul inutilității vieții va deveni un leit motiv, de fiecare dată amplificat.
În concepția lui Vergiliu, Dido este, într-un fel imaginea inversată a lui Aeneas. Dacă eroul a putut supraviețuipentru că a fost capabil să plătească prețul renunțării la sine, ea trebuie să moară pentru că nu a știut s-o facă.
ALTE PERSONAJE. Fiecare personaj din Eneida, își trăiește într-un fel sau altul propria dramă, indiferent dacă se face vinovat sau nu, dacă e tânăr sau bătrân, latin sau troian. E tributul pe care fiecare individtrebuie să-l plătească, prin sacrificiul său, destinului colectiv, ca pe o ofrandă adusăprincipiului suprem al creării poporului roman. În această dialecticăreligios nuanțată, dictată de fatum, își găsește un sens înalt moartea prematură a tinerilor Pallas și Lausus, Camilla, Nisus și Euryalus, a tuturor troienilor, latinilor, etruscilor, arcadienilor, rutulilor jertfiți pentru pământul italic în luptele din ultimele cărți ale epopeii. Evenimentele din aceste ultime cărți reprezintă dureroasa, dar necesara fază premergătoare definitivei concilieri dintre troieni și itali, proclamată de Jupiter, care va duce la nașterea unei noi și mari entități spirituale, conștiința romanică.
REALIZAREA ARTISTICĂ. Arta lui Vergiliu se caracterizează în primul rând printr-o mare putere de reprezentare plastică, de creare a unor impunătoare imagini artistice, pentru care folosește o varietate de mijloace: dramatizarea acțiunii, împletirea descrierilor și narațiunilor dau naștere unor tablouri grandioase, specifice tragediei antice: furtuna pe mare, moartea lui Laocoon, ultima noapte a Troiei, etc. Comparațiile, de obicei din natură, sunt remarcabile prin expresivitatea lor (locuitorii Cartaginei sunt comparați cu albinele, troienii cu furnicile harnice, Dido cu o cerboaică rănită). La toate acestea se adaugă măiestria în realizarea efectelor de lumină și sunet, jocul de lumină și umbră, zgomotul furtunii care începe în surdină și atinge paroxismul. La toate acestea se adaugă superioritatea valorică a hexamentrului.
ÎNCHEIERE. Eneida a deschis literaturii de mai târziu drumul a nenumărate experiențe, rămânând în același timp un tezeur de valor universal umane.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

caesar


Aedile


Data inscrierii: 29/Mar/2007
Mesaje: 65

MesajTrimis: Mie Apr 18, 2007 12:14 pm    Titlul subiectului: Multumim..:*..!!! Raspunde cu citat (quote)

Multumim ifangela..Smile ne esti de mare ajutor..!!! Daca mai ai eseuri, mai posteaza-le, sunt un model pentru noi...Wink) un ajutor...poate niste idei in plus...Razz Multumim mult..:*..!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Mie Apr 18, 2007 12:35 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Multumesc pentru incurajare. Fiind prof de romana, am un "mic complex" avand in vedere ca nu am predat latina de 24 de ani. Mai am eseuri, dar nu sunt scrise la calculator. Mai trimit sigur, cat de repede, Catul si Petroniu
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger

fortunata


Quaestor


Data inscrierii: 17/Apr/2007
Mesaje: 43
Locatie: Onesti

MesajTrimis: Mie Apr 18, 2007 7:15 pm    Titlul subiectului: Raspunde cu citat (quote)

Apreciez in mod deosebit tenacitatea si pofta de lucru pe care o dovediti in realizarea eseurilor.La Vergiliu mi-a placut mai mult;chiar trebuie sa scapati de ,,complexele''de care aminteati.E un eseu reusit ,elevii o sa va fie recunoscatori.Sa le mai amintim ca se mai pot insista pe unele aspecte,dar depinde ce le poate oferi si fragmentul propus.Spor la lucru, ''ab immo pectore''!
_________________
Exercitatio artem parat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

fortunata


Quaestor


Data inscrierii: 17/Apr/2007
Mesaje: 43
Locatie: Onesti

MesajTrimis: Joi Apr 19, 2007 1:15 pm    Titlul subiectului: propunere de eseu Raspunde cu citat (quote)

Am incercat sa va dau cateva idei pt un eseu la Ovidiu,fara sa-l structurez cu partile clasice.Cred ca toata lumea gaseste informatii pt introducere.Poate va sunt de folos randurile de mai jos.

OVIDIUS,METAMORPHOSEON LIBRI XV

Atras de mic copil mai mult de povestile cu zei si zeite ,de legendarele istorisiri ascultate in serile lungi de iarna ,decat de istoriile invatate la scoala.,lucrurile neinsufletite prind viata in mintea lui Ovidiu urmand doar sa astepte maiestria unui poet, care sa le adune si sa le preschimbe in opera de arta.
Astfel Ovidiu isi schita un plan in care trebuia sa fie cuprinsa scurgerea vremurilor de la cele dintai inceputuri pana in epoca luiAugustus.
Poemul mitologic Metamorphoses leaga intr-o tratare unitara aproape 250 de legende mitologice traditionale desfasurate cronologic de la inceputurile universului pana la transformarea lui Iulius Caesar in stea.
Cunoscator al parerilor lui Hesiod ,Lucretius si a vechilor filosofi materialisti greci ,potrivit carora materia haotica a existat dintotdeauna,iar divinitatea n-a facut decat sa o supuna ordinei,formei,si armoniei,zugraveste maretul tablou al inceputurilor.
Urmeaza descrierea celor patru varste ale omenirii,razvratirea gigantilor,catastrofa potopului,repopularea pamantului,prabusirea lui Phaeton,pana la apoteoza lui Caesar.
Lumea Metamorfozelor este populata de zei,eroi,nimfe,pamanteni.Acestia,fara voia lor se metamorfozeaza in animale,precum Jupiter in taur,pt a o rapi peEuropa,oamenii in fiinte necuvantatoare,in flori,arbori,stanci,rauri,astre,a animalelor in constelatii.
.Preschimbarile petrecute in jurul nostru poate mai exista inca in credinta poporului;dar lumea culta nu mai credea de multe veacuri in aceste legende.Atunci cum puteau prezenta vreun interes aceste plasmuiri ale inchipuirii?Gasind in ele bucurii si dureri omenesti,sentimente si purtari asemeni celor ale oamenilor:durerea nimfei Echo,respinsa de mandrul Narcis,duioasa poveste a lui Philemon si Baucis,cei doi batrani saraci,umili,dar ft omenosi si credinciosi unul celuilalt pana in ultima clipa a vietii lor linistite.
Intr-una din cele mai cunoscute legende ,cand zglobia nimfa Dafne cere zeilor sa-i preschimbe infatisarea, sa-i ia frumosul chip de fecioara spre a scapa astfel de staruintele patimasului Phoebus ; preschimbarea sa in dafin nu inseamna scapare si fuga intr-un trunchi de lemn neinsufletit,caci si dupa aceea dafinul va mai pastra inca urme de simtire si de suferinta omeneasca.
Ovidiu nu infatisa legatura cu metamorfozele ,miturile sau zeii cu gandul de a spori credinta cititorului .Augustus insusi,in opera de restaurare a religiei nationale nu putea urmari decat sa-i faca pe oameni sa creada ca destinul lor era hotarat de zei.Poetul ii pretuia pe zei,pt ca-n jurul lor s-a tesut atata poezie si pt ca zeii au stiut sa iubeasca ce e frumos.,,Caci zeii au ochi ca si noi ,si ca noi zeii au si ei o inima.’’Pt Ovidiu , adevarata religie era religia Frumusetii.In Metamorfoze vroia sa arate cu multa hotarare ca oricand,nimic nu pretuia mai mult decat omul si arta.Omul care tinde sa se inalte sufleteste prin cultura.Arta-in masura in care ea il poate ridica pe om si poate fauri o lume mai buna.
Astfel,schimband vechea poveste: din regele Pygmalion face un sculptor,din statuia Venus – o opera a sculptorului insusi,ii da infatisarea unei femei si face ca aceasta sa capete viata.Aceasta metamorfoza simbolizeaza insusi actul creatiei artistice ,conditia prima a unei opere de arta ,care, fara devotament artistic nu poate prinde viata.
Adept al pitagoreicilor si neopitagoreicilor Ovidiu proclama vesnicia spiritului.Sufletul nu moare ,numai invelisul lui se schimba,asa cum se shimba tot in lume:veacurile in vesnica goana,si scurgerea clipelor,cele 4 varste ale anului,ca si varstele omului.Nimic nu piere in lume ,ci doar se preschimba totul,totul ia o noua forma.A te naste inseamna a incepe sa fii altceva decat ceea ce erai la inceput ;a muri inseamna a inceta sa fii ceea ce ai fost.
Dar de-a lungul acestei neincetate shimbari de forma si de loc,temelia fiintei ramane aceeasi.
Incheindu-si marele poem ,Ovidiu vroia ca cititorul sa ramana cu acelasi sentiment pe care el insusi l-a incercat in acesti ani de lucru:fenomenul metamorfozarii in sine prins in simbolurile poetice ale legendelor trecutului este un fenomen permanent si etern.In dosul acestei neincetate scurgeri a formelor se ascunde statornicia lumii vesnice:stihiile trec una intr-alta,ceasurile fug fara incetare,varstele omului se gonesc una pe cealalta,dar ramane stradania spre mai bine a omului si puterea creatoare de frumos a artei.
_________________
Exercitatio artem parat.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

caesar


Aedile


Data inscrierii: 29/Mar/2007
Mesaje: 65

MesajTrimis: Joi Apr 19, 2007 1:52 pm    Titlul subiectului: foarte frumoase eseurile Raspunde cu citat (quote)

Foarte frumos eseul tau, fortunata..!!! Mi-a placut, cum de ltfel mi-au placut si cele ale doamnei profesoare de romana..Wink)Razz...eu deja le-am scris...Wink) si am sa ma folosesc de ele cu sigurantza..!!!
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat

ifangela


Aedile


Data inscrierii: 22/Mar/2007
Mesaje: 64

MesajTrimis: Vin Apr 20, 2007 9:55 am    Titlul subiectului: Catullus varianta 1 Raspunde cu citat (quote)

CATULLUS – VARIANTA 1

INTRODUCERE. Prima jumătate a sec I a. Cr este epoca cea mai agitată din toată istoria Romei. Necontenite războaie externe, răscoale interne au făcut ca republica să-și trăiască ultimii ani. Până acum literatura avea un caracter marcant cetățenesc și, potrivit modelului său grecesc, clasic. Acum, însă, alte condiții economice, politice și sociale duc către o altă direcție literară. În această epocă, omul de litere face din literatură un mijloc de divertisment și de evadare, iar poetul se plasează în centrul propriei sale atenții.Poetul tipic al acestei direcții este Caius Valerius Catullus.
Climatul cultural intens în care s-a format i-a dezvoltat harul înnăscut. Venind la Roma, s-a implicat în dezbaterile literare ale cenaclului poeților neoretorici și, totodată, în viața mondenă a personalităților proeminente. Fire pătimașă, Catullus se dăruiește, ani de zile, unei iubiri chinuitoare pentru Clodia, femeie frumoasă, rafinată și nestatornică.Opera lui cuprinde 114 poezii dintre care menționăm: poezii de dragoste ocazionale, elegii, epigrame și poeme mitologice.
TEMA. În primul rând, Catullus este cunoscut ca un poet al iubirii și a exercitat o mare influență asupra viitoarei poezii latine. În poezia sa, sentimentul iubirii apare cu infinite si subtile nuanțe. Toată gama sentimentelor legate de povestea iubirii sale pentru Lesbia (Clodia) este dominată de suferința iubitului părăsit, iar vibrația sentimentală sinceră și pură a poetului - altădată glumeț, galant, chiar frivol – comunică cititorului convingerea lui Catullus că iubirea nu este pentru el un divertisment, ci o pasiune mai puternică decât voința și chiar decât moartea.
Poetul trăiește cu patimă o iubire obsesivă, suferă, este disperat, dar nu poate renunța la sentimentul care-i înnobilează sufletul. Nici măcar orgoliul nu-l poate împiedica să se despartă de cea pe care o iubește mai presus de orice. Deși află că i-a fost infidelă, Catullus se întoarce plin de tristețe și învins la picioarele marii iubiri.
MOTIVUL acestei poezii catulliene este, în principiu, „basium” (sărutul) luat de poet ca măsură primordială pentru a-și exprima pasiunea pentru iubită. Acesta simte atât de intens iubirea încât nu găsește limită la câte sărutări i-ar dărui Lesbiei.
CUVINTELE CHEIE care accentuează starea euforică a poetului, îmbătat de dorința sărutărilor, sunt construcțiile verbale: „ar fi de ajuns” sau „ar fi destule”, ce sugerează nesaturația îndrăgostitului de a-și săruta iubita.
IDEI POETICE.
• Este emoționant cum poetul își exprimă sentimentul de iubire. El dorește atâtea sărutări „cât e ninipul Libiei” („Quam magnus numerus Libysse harenae”) sau cât e bogăția de silfiu „ de la mormântul sfânt al bătrânului Battus la tempul ars de soare al lui Iove”.
• O importanță remarcabilă o are cadrul nocturn, care aplifică, parcă, dragostea asemănată cu „un foc subțire” (vers inspirat dintr-o transpunere celebră a unui poem din limba greacă scris de Sappho). Sfera cosmică, redată prin „stele”, sugerează dragostea nemuritoare, fără margini a lui Catullus, pentru că acesta i-ar da iubitei tot atâtea sărutări câte stele sunt pe cer „când noaptea tace” („cum tacet nox”).
• Poetul își însușește epitetul de „nebun” recunoscându-și, astfel, iubirea dezlănțuită și profundă ce-i mistuie sufletul.
• Ultimele versuri sugerează ideea că potul este nepăsător față de răutățile lumii care nu pot răni un suflet îndrăgostit.
EUL LIRIC. Prezența eului liric este sugerată de verbul la persoana I „văd”, dar și de pronumele personale, cu forme neaccentuate la pers. I „MĂ-ntrebi”, „MI-ar fi de ajuns”..Între eul liric și cel biografic există o relație de interdependență, deoarece imaginea Clodiei este identică cu cea a Lesbiei.
IMAGINI ARTISTICE. FIGURI DE STIL. Ideile poetice, sentimentele sunt prezentate prin intermediul unor imagini artistice și figuri de stil. Astfe, imaginea vizuală „Și câte stele văd când tace noaptea” sugerează legătura indisolubilă dintre cadrul natural și eul poetic. Poezia este presărată cu epitete („mormântul sfânt”, „țara cea bogată”), personificări („tace noaptea”) – personificare ce are rolul de a reda atât liniștea peisajului nocturn, cât și cea din sufletul poetului.
Un rol deosebit în redarea universului liric îl au STRUCTURILE GRAMATICALE CU VALOARE STILISTICĂ, de exemplu, folosirea conjunctivului cu valoare de imperativ („sint”). Folosirea pronumelor personale de persoana I și a II-a sugerează ideea că textul poetic este realizat sub forma unui monolog liric adresat.
VERSIFICAȚIA. Muzicalitatea versurilor este dată de versificație, metrul predominant în lirica lui Catullus fiind cel alexandrin.
ÎNCHEIERE. Catullus a fost un tânăr drag zeilor, iar harul dat de aceștia nu trebuie nesocotit. Aceștia l-au făcut să se avânte atât în dragoste, cât și în ură. Poezia lui este „viață” transpusă, iar în viață stau alături surâsul și lacrima, fericirea și durerea.
Sus
Vezi profilul utilizatorului Trimite mesaj privat Codul Yahoo Messenger
Afiseaza mesajele pentru a le previzualiza:   
Acest forum este inchis, nu se pot scrie, crea, raspunde sau modifica subiecte   Acest subiect este inchis, nu se pot crea sau raspunde la mesaje    Pagina de start a forumului Limba latina, Lingua Latina Forum -> Examenul de Bacalaureat 2007 la limba latina Ora este GMT + 3 ore
Du-te la pagina 1, 2, 3  Urmatoare
Pagina 1 din 3

 
Mergi direct la:  
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum


Varianta in limba romana: Romanian phpBB online community